In fiecare generatie, barbatii si femeile s-au imbracat si s-au impodobit. Dorinta de a-si infrumuseta trupurile prin cosmetice, bijuterii costisitoare si haine atragatoare pentru ochi, a lasat doar pe, putini indiferenti. Astfel, nu este surprinzator ca in studiul nostru am descoperit de-a lungul vremurilor biblice, si apoi in era crestina, frecvente chemari la o imbracaminte modesta si decenta, si la evitarea bijuteriilor stralucitoare si a hainelor scumpe. O astfel de chemare este de actualitate in special astazi, cand modestia si decenta sunt dispretuite, iar goliciunea si senzualitatea sunt foarte mult apreciate.
     Pentru a aduce in centrul atentiei relevanta invataturilor biblice despre haine si podoabe in vremea noastra, ma voi stradui sa formulez sapte principii de baza care sumarizeaza punctele importante ale studiului de fata. Aceasta scurta trecere in revista va ajuta pe cititor sa aiba o perspectiva mai buna a invataturilor biblice referitor la haine si podoabe, invataturi care au fost tratate pe parcursul cartii.

     PRINCIPIUL 1. Hainele si infatisarea exterioara sunt un important indicator al caracterului. Hainele si infatisarea exterioara sunt cele mai puternice moduri de comunicare, nu doar a starii noastre socio-economice, dar de asemenea si al valorilor morale pe care le pretuim. Noi suntem ceea ce purtam. Aceasta inseamna ca infatisarea noastra exterioara este un indicator important al caracterului crestin. Biblia recunoaste importanta hainelor si podoabelor, asa cum o arata numeroase povestiri, alegorii, si mustrari pe care le-am gasit, referitor la podoabele potrivite sau nepotrivite. 
     Infatisarea exterioara este un martor tacut dar vizibil al valorilor noastre crestine. Unii se imbraca si se impodobesc cu haine si bijuterii scumpe pentru a placea lor insile. Ei vor sa fie admirati pentru averea lor, puterea sau situatia sociala. Unii se imbraca la moda pentru a placea altora. Ei vor sa fie acceptati de egalii lor, imbracandu-se ca ei. Crestinul se imbraca, totusi, pentru a placea lui Dumnezeu. Imbracamintea este foarte importanta pentru crestini deoarece aceasta slujeste ca un cadru pentru a descoperi imaginea Aceluia pe care Il slujesc. “Nu exista cale mai buna, spune E.G.White prin care puteti lumina si pe altii, decat prin simplitatea hainelor si a caracterului. Astfel puteti arata tuturor ca, in comparatie cu lucrurile vesnice, voi aveti o corecta evaluare a lucrurilor acestei vieti”. (Test. for  the Church, vol. 3, pag. 376).
     Fiind crestini, noi nu putem spune “Felul cum arat eu, nu este treaba nimanui!”, deoarece felul cum aratam Il reflecta pe Isus, Domnul nostru. Casa, masina, infatisarea exterioara, folosirea banilor sau a timpului, totul arata cum m-a schimbat Hristos din interior spre exterior.  Cand Isus intra in viata noastra, nu ne acopera blestematiile cu pudre cosmetice, ci ne curateste pe deplin lucrand din launtru. Innoirea interioara este dovedita prin infatisarea exterioara.
     Cea mai eficienta marturie ca Hristos ne-a schimbat viata nu este un zambet pictat pe fata unei femei seducator imbracata,  ci un zambet radiant pe fata unei femei curat si potrivit imbracate. O coafura prea sofisticata, bijuterii stralucitoare descopera nu o personalitate centrata pe Dumnezeu, ci  imaginea studiata, artificiala a unei personalitati centrata pe sine.

     PRINCIPIUL 2. Impodobirea cu bijuterii, cosmetice, haine scumpe, descopera mandria din interior si vanitatea, care sunt distructive pentru noi insine si pentru altii. Am descoperit acest adevar implicit mentionate, prin cateva exemple negative, si explicit prin indemnurile apostolilor Pavel si Petru. Isaia mustra pe femeile evreilor pentru mandria lor exprimata prin impodobirea corpurilor lor din cap pana la picioare, cu bijuterii si haine scumpe. Ei au ispitit pe conducatorii natiunii, care de fapt au condus intreaga natiune la nesupunere si la pedeapsa divina. (Isa 3,16-26).
     Izabela este renumita pentru efortul ei de a seduce pe israeliti la  idolatrie. Coruptia launtrica a inimii ei este descoperita prin ultimul episod al vietii ei, in care s-a facut atragatoare pictandu-si ochii si impodobindu-se pentru momentul sosirii lui Iehu, noul Rege. (2 Regi 9,30). Dar regele nu s-a lasat ademenit, si ea a murit intr-un mod rusinos. Izabela a ramas un simbol al seductiei in istoria Biblica (Apoc. 2,20).
     Ezechiel descrie apostazia lui Israel si Iuda prin alegoria celor doua femei, Ohola si Oholiba, care, ca si Izabela, si-au pictat ochii si s-au acoperit cu bijuterii pentru a atrage pe barbati sa comita adulter (Ezec 23). In aceasta alegorie gasim din nou cosmeticele si ornamentele asociate cu seductia., adulterul, apostazia si pedeapsa divina.
     Si Ieremia foloseste alegoria unei femei ispititoare, imbracata in purpura, cu ochi vopsiti si acoperita cu bijuterii, pentru a reprezenta un Israel abandonat politic, care incearca in zadar sa atraga pe aliatii idolatri (Ier 4,30). Aici avem din nou cosmeticele si bijuteriile asociate cu seductia si actele adultere.
     Gasim o femeie acoperita cu bijuterii reprezentand pe Israelul apostaziat si in Apocalips lui Ioan. Desfranata cea mare este “imbracata in purpura si stacojiu, acoperita cu aur, pietre scumpe si margaritare”. (Apoc 17,4). Aceasta femeie necurata care reprezinta o putere politica si religioasa apostaziata din preajma sfarsitului, ispiteste pe locuitorii pamantului sa comita adulter cu ea. Prin contrast, Mireasa lui Hristos, reprezentand Biserica, este imbracata modest cu in subtire si curat, si fara podoabe exterioare. (Apoc 19,7-8).
     Si in VT ca si in NT am gasit aceeasi folosire a cosmeticelor, bijuteriilor si hainelor atragatoare asociate cu scopuri seductive. O asemenea asociere, descopera implicit condamnarea divina a folosirii lor. Ceea ce este transmis implicit prin exemple negative, este repetat explicit prin scrierile celor doi apostoli, Pavel si Petru, in condamnarea adusa folosirii bijuteriilor si hainelor scumpe. 
     Am vazut ca cei doi apostoli pun in contrast impodobirea interioara a unei femei crestine cu podoabele nepotrivite ale unei femei lumesti.  Ambii apostoli ne dau o lista asemanatoare a podoabelor nepotrivite pentru o femeie crestina.  Ei includ: pieptanaturi elaborate si atragatoare pentru ochi, bijuterii stralucitoare si haine scumpe (1 Tim 2,9-10; 1 Petru 3,3-4). Ambii apostoli recunosc ca impodobirea exterioara a trupurilor nu sunt in concordanta cu podoabele launtrice ale inimii, un duh linistit si faptele bune. 
 
     PRINCIPIUL 3. Pentru a experimenta innoirea spirituala si impacarea cu Dumnezeu, e necesar sa lepadam toate obiectele idolatre, inclusiv bijuterii sau alte ornamente. Am vazut acest adevar in special in experienta familiei lui Iacov la Sihem, si a israelitilor la muntele Horeb. In ambele situatii au fost lepadate podoabele pentru a se produce impacarea cu Dumnezeu.
     La Sihem, Iacov a cerut membrilor familiei sale sa scoata idolii si ornamentele (Gen 35,2-3) cu scopul de a se pregati pentru curatirea interioara a spiritului, de la altarul pe care aveau sa-l construiasca la Betel. Raspunsul a fost pozitiv: “Ei au dat lui Iacov toti dumnezeii straini pe care ii aveau, inelele de la urechi, si Iacov i-a ingropat sub stejarul de langa Sihem.” (Gen 35,4).
     La muntele Horeb, Dumnezeu a cerut Israelitilor sa lepede podoabele ca dovada a sincerei lor pocainti: “Acum scoateti-va podoabele de pe voi si voi vedea ca va voi face!” (Ex. 33,5). Raspunsul a fost tot pozitiv: “Copiii lui Israel si-au scos de pe ei podoabele si au plecat de la muntele Horeb.”  Expresia “Au plecat de la muntele Horeb” ne arata ca Israelitii pocaiti au facut un legamtnt la Horeb de a renunta la folosirea podoabelor cu scopul sincer de a se supune lui Dumnezeu. In ambele evenimente de la Sihem si de la Horeb,  lepadarea podoabelor a fost pregatitoare pentru innoirea legamantului cu Dumnezeu. 
     Aceste experiente ne invata ca purtarea bijuteriilor inseamna revolta contra lui Dumnezeu, deoarece acestea  hranesc proslavirea de sine. Lepadarea podoabelor faciliteaza impacarea cu Dumnezeu deoarece aceasta incurajeaza o atitudine umila. Este important sa ne amintim ca pentru a experimenta innoirea spirituala si reforma, avem nevoie sa lepadam din inimile noastre idolii pe care-i adoram, fie ei bijuterii, cosmetice, haine ne-modeste, scopuri profesionale, masini, case, si sa le inlocuim cu adorarea lui Dumnezeu.
 
     PRINCIPIUL 4. Crestinii trebuie sa se imbraca modest si decent, aratand respect fata de Dumnezeu, fata de sine si fata de semeni.  Acest principiu este regasit in cuvintele grecesti “kosmios” si “aidos” care inseamna “ordonat” si respectiv “decent. Apostolul Pavel le foloseste ca sa descrie podoabele potrivite pentru o femeie crestina (1 Tim. 2,9). Aceasta inseamna ca un crestin trebuie sa se imbrace ordonat, cuviincios, decent, fara a cauza rusine sau stanjenire lui Dumnezeu, altora sau tie insuti.
     Putem viola codul de modestie al hainelor crestine neglijand infatisarea exterioara ca si dandu-i o atentie excesiva. Ellen White ne sfatuieste: “Imbracati-va curat si potrivit, dar nu sa deveniti obiect al remarcilor altora nici prin supra-imbracare nici printr-o imbracaminte larga sau dezordonata. Actionati cunoscand ca ochii cerului va urmaresc, si putem fi sau nu sub aprobarea lui Dumnezeu” (Child Guidance p. 415).
     A te imbraca modest si decent inseamna ca hainele vor acoperi in mod suficient corpul, astfel ca altii sa nu fie stanjeniti sau ispititi. Acest principiu este relevant astazi in special, cand moda uraste modestia si decenta ca baza pentru relatii umane normale. Scopul modei este de a vinde haine,  bijuterii si cosmetice prin exploatarea sexului, astfel ca succesul comertului se bazeaza pe mandrie si senzualitate.  
     Biblia condamna in mod explicit privirea pofticioasa: “Oricine se uita la o femeie ca s-o pofteasca, a si comis adulter in inima lui” (Matei 5,28). Hainele sumare promovate de industria de moda actuala, alimenteaza privirile pofticioase si trezesc pasiunile inimii si contribuie la depravarea timpului nostru. Prin haine modeste, femeia crestina joaca un rol esential in mentinerea moralitatii publice.
     Dumnezeu ne cheama astazi sa ne imbracam modest si decent nu numai pentru a preveni pacatul,  ci si pentru a conserva intimitatea. Oamenii care vor sa pacatuiasca, vor pacatui, indiferent de cat de modest sunt imbracati cei la care privesc.   Scopul modestiei este nu numai de a preveni dorintele pofticioase, ci si de a conserva ceva care este foarte fragil si fundamental pentru supravietuirea relatiilor de casatorie: capacitatea de a mentine o adanca si intima relatie cu partenerul de viata. Daca vrem ca mariajul sa dainuiasca,  asa cum Dumnezeu a intentionat,  atunci sotul si sotia trebuie sa conlucreze pentru a pastra, proteja si hrani intimitatea.  Cand totul este  spus si facut, modestia va conserva bucuria intimitatii mult timp dupa ceremonia nuntii.
     Sfatul apostolic de a ne imbraca modest si decent ne provoaca sa respingem poruncile modei, alegand se reflectam prin infatisarea exterioara frumusetea naturala a simplitatii si a puritatii.

     PRINCIPIUL V. Crestinii trebuie sa se imbrace sobru, evitand orice dorinta de a se expune pe sine prin haine stralucitoare, cosmetice sau bijuterii. Acest principiu este regasit in termenul “sophrosyne” folosit de Pavel pentru a descrie podoabele potrivite pentru un crestin (1 Tim 2,9). Am vazut ca termenul descrie o atitudine mintala de autocontrol, o atitudine care determina pe toiate celelalte virtuti. Pavel recunoaste ca autocontrolul este indispensabil pentru un crestin ca sa se poata aimbraca modest si decent. Motivul este ca  infatisarea exterioara modesta si decenta deriva din exercitarea autocontrolului. 
     Pavel descrie o femeie crestina convertita ca fiind cea care se imbraca sobru, prin restrangerea dorintei ei de a se expune pe sine prin purtarea de pieptanaturi elaborate, margaritare, sau haine scumpe (1 Tim 2,9). Exteriorul ei nu trebuie sa zica:     “Uite-ma, admira-ma!”, ci “”Uite cum Hristos m-a schimbat din interior, spre exterior!”. O femeie care a fost eliberata de la preocuparea de a fi obiect al admiratiei, nu se va teme sa poarte aceeasi imbracaminte prea des, daca este bine croita, ordonata si se potriveste.
     Indemnul apostolului Pavel este de marte actualitate astazi cand moda este stapana suprema si multi i se inchina. Ellen White ne aminteste ca “cei care jertfesc pe altarul modei au putina tarie de caracter… Ei nu au un alt scop, si viata lor nu va atinge o alta tinta. Intalnim pretutindeni femei a caror minte si inima sunt absorbite de dragoste pentru haine si pentru a fi in centrul atentiei. Sufletul lor s-a pipernicit si gandurile lor sunt centrate asupra sarmanului si josnicului egoism.” (Test for the Church, vol. 4, p. 644).
     Sfatul lui Pavel de a evita hainele scumpe (1 Tim 2,9), are legatura cu ispravnicia crestina. Cheltuielile care depasesc puterea financiara nu sunt compatibile cu principiul crestin  al ispravniciei. Si chiar daca ne putem permite sa cumparam haine scumpe, nu ne putem permite sa irosim mijloacele pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru a ajuta pe unii  semeni care sunt coplesiti de nevoi sau pentru a ajunge la cei care au nevoie de Evanghelie si de a-i ajuta in nevoile lor. 
     Ellen White scria: “Practicati economia in procurarea hainelor. Amintiti-va ca ceea ce purtati exercita o influenta constanta asupra celor pe care-i intalniti. Nu risipiti pentru voi insiva mijloacele de care este atata nevoie pretutindeni. Nu cheltuiti banii lui Dumnezeu pentru a satisface gustul dupa haine scumpe”. (Child Guidance p.421).
 
     PRINCIPIUL 6. Purtarea inelelor nu este compatibila cu principiul biblic al modestiei: in decursul istoriei, de la un inel s-a ajuns la tot felul de bijuterii. Principiu se regaseste in dezaprobarea purtarii de bijuterii ornamentale (1 Tim 2,9; 1 Petru 3,3-4; Gen 35,2-4; Ex. 33,3-5). Singurul inel mentionat in Biblie de cateva ori este inelul cu sigiliu (Ier 22,24; Gen 41,42; Estera 3,10.12; Luca 15,22), care era folosit pentru sigilarea documentelor si contractelor.  Purtarea inelului cu sigiliu nu este condamnata in Biblie, probabil pentru ca era privit ca un instrument al autoritatii si nu ca un ornament.
     Am vazut ca inelul de logodna a fost mai intai un inel simplu de fier folosit de romani pentru a “lega” pe cei doi indragostiti in legamant.  Curand insa inelul de logodna a evoluat spre inele elaborate ornamentale de aur purtat pe toate degetele.  Ceea ce s-a petrecut in vechea Roma s-a repetat in istoria crestina.  In Biserica primara,  folosirea inelului marital a evoluat in trei etape.  In prima etapa,  perioada apostolica nu avem vreo evidenta a purtarii inelului marital.  In a doua etapa,  secolul 2 si 3,  a fost o folosire restransa a inelului marital, simplu si ieftin. In ultima etapa,  din secolul 4 pana azi,  avem o proliferare de tot felul de inele ornamentale, incrustate cu pietre scumpe sau aur, care reflecta averea, mandria si vanitatea. Aceasta a fost real atat pentru laici cat si pentru cler. Liderii religiosi s-au acoperit cu bijuterii, ci inele, pietre scumpe si haine incrustate cu aur.
     Apoi, ceea ce s-a intamplat in Biserica crestina de la inceputuri, s-a repetat mai tarziu in denominatiunile moderne. Cele doua exemple analizate, si anume Biserica Metodista si Mennonita, urmeaza acelasi tipar. In prima etapa nici bijuterii si nici macar inelul de logodna nu era admis. In a doua etapa s-a facut o concesie doar pentru inelul de logodna. In ultima etapa concesia pentru verigheta a devenit un pretext pentru purtarea oricarui fel de bijuterii, inclusiv inele ornamentale.
     Istoria a fost asemanatoare si in cadrul Bisericii AZS. In prima etapa, corespunzatoare primelor zile ale miscarii, nici un fel de bijuterie sau verigheta nu era admis. In a doua etapa s-a facut o concesie pentru purtarea verighetei doar in acele tari unde obiceiul era imperativ. In ultima etapa concesia pentru purtarea unei verighete simple s-a extins din 1986 la membrii adventisti din America de Nord. Rezultatul acestei evolutii este o crestere a purtarii diferitelor bijuterii, inclusiv inele ornamentale.
     Lectia istoriei este evidenta. Inelele par sa aiba o atractie fatala. Oamenii pot deveni atat de indragostiti de inel incat ajung ispititi sa poarte tot felul de bijuterii. In mod cinstit, este recomandabil sa purtam o verigheta, acolo unde este social imperativ. Dar mai mult, este recomandabil sa purtam “veriga de aur care leaga sufletul nostru de Hristos, un caracter curat si sfant, adevarata iubire si bunatate si evlavia care sunt fructul unui crestinism adevarat, si influenta noastra va fi sigura oriunde ne-am afla”. (Test. to Ministers p.180).

     PRINCIPIUL 7. Crestinii trebuie sa respecte deosebirile de gen in imbracaminte prin purtarea de haine care afirma identitatea feminina sau masculina. Acest principiu este clar aratat in Deut. 22,5, care interzice purtarea hainelor celuilalt sex. Am vazut ca in Biblie se da o mare importanta pastrarii deosebirilor de gen in haine ca si in rolurile functionale, deoarece acestea sunt fundamentale pentru a intelege cine suntem si ce rol vrea Dumnezeu sa indeplinim. 
     Hainele ne definesc identitatea si ne ajuta sa dezvoltam o noua identitate. Este adevarat nu numai ca suntem ceea ce purtam, dar si ca devenim ceea ce purtam. O femeie care vrea sa arate ca un barbat se va imbraca ca un barbat. La fel, un barbat care vrea sa fie tratat ca o femeie, va folosi articole femeiesti: bijuterii, parfumuri, haine impodobite. Aceasta inseamna ca atunci cand confundam elementele de gen prin haine fara gen, pierdem treptat identitatea de barbat sau de femeie si experimentam o criza a identitatii si confuzie de roluri.
     Am vazut ca confuzia de roluri este prezenta astazi in camin, la locul de munca si la Biserica, devenind un serios obstacol in intelegerea rolurilor de barbat si femeie. Crestinii trebuie sa re cunoasca ca  incercarile de azi de a elimina distinctiile de gen, in special prin folosirea de haine fara gen, reflecta efortul lui Satana de a distruge ordinea si frumusetea creatiei lui Dumnezeu.
     Biblia nu ne spune ce fel de haine sa poarte barbatii sau femeile, deoarece recunoaste ca stilul hainelor este dictat de climat si de cultura. Biblia ne invata doar sa respectam deosebirile de gen in imbracaminte, asa cum sunt cunoscute in orice cultura.  Aceasta inseamna ca noi, ca crestini trebuie sa ne intrebam atunci cand cumparam haine: Acest articol imi afirma identitatea de gen, sau ma face sa arat si sa apartin sexului opus? Cand simtiti ca un oare are articol de imbracaminte nu apartine genului dvs., urmati-va constiinta: nu-l cumparati, chiar daca este la moda!
 I    n acest timp cand moda inclina sa elimine deosebirile de gen in imbracaminte,  nu este totdeauna usor pentru un crestin sa gaseasca haine care sa-i afirme identitatea de gen.  Dar niciodata nu a fost usor de a trai dupa principiile biblice. Tot asa este chemarea noastra de a nu ne conforma la valorile pervertite ale lumii, ci de a fi o influenta transformatoare in aceasta lume prin puterea lui Dumnezeu.

     CONCLUZII. Nu hainele ne fac crestini, dar crestinii isi exprima identitatea prin hainele lor si prin infatisarea exterioara. Biblia nu prescrie un anumit tip de haine pentru barbati si pentru femei, dar ne cheama sa aplicam simplitatea si stilul de viata al lui Hristos, nepretentios, in haine si infatisarea exterioara.
     A urma pe Isus in ce priveste imbracamintea si podoabele inseamna a sta deoparte de practicile multimii privind cosmeticele, bijuteriile, etc. Pentru aceasta e nevoie de curaj.  Curajul de a nu te supune la poruncile modei, ci de a te lasa transformat de invataturile Cuvantului lui Dumnezeu (Rom 12,2); curajul de a distinge intre capriciile modei care se schimba si de a pastra stilul permanent; curajul de a exprima iubirea din caracterul lui Hristos, nu prin decoratii exterioare “cu aur, pietre scumpe sau haine scumpe” (12 Tim 2,9), ci prin infrumusetarea interioara a sufletului cu virtutile inimii, un spirit bland si linistit care este de mare pret in ochii lui Dumnezeu” (1 Petru 3,4); curajul de a te imbraca modest, decent si sobru.
     Infatisarea exterioara este un martor tacut dar vizibil al identitatii noastre crestine, care sa spuna lumii ca noi traim  pentru a-L proslavi pe Dumnezeu si nu pe noi insine.