Barbatii care se plang ca astazi femeile petrec prea mult timp in fata oglinzii gatindu-se, impodobindu-se si cosmeticindu-se, pot sa se mangaie afland ca in timpurile Noului Testament era si mai rau… De ce? Pentru ca atat clasa superioara cat si cea de mijloc a femeilor nu prea aveau cu ce sa-si omoare timpul. Ele nu puteau detine functii publice, si de fapt nu aveau servicii in afara casei, nu se puteau implini profesional sau academic, astfel ca petreceau mult timp infrumusetandu-se, deoarece isi puneau toate sperantele in infatisarea lor exterioara.
      Poetul roman Lucius Valerius raspundea moralistilor care acuzau femeile pentru hainele si ornamentele lor extravagante, astfel: "De ce sa purtam pica pe femei pentru podoabele si hainele lor? Femeile nu pot detine functii publice, sau religioase, si nici nu pot castiga victorii in lupta; ele nu au nici o ocupatie. Tot ce pot face este sa-si consacre timpul impodobirii si imbracarii". Aceste lucruri descopera un adevar fundamental, si anume ca oamenii care se dedau excesiv infrumusetarii de sine, de obicei nu au un alt lucru mai important cu care sa-si ocupe mintea.
      Crestinismul s-a nascut in acea lume a luxului si a degradarii morale. Aparea o clasa noua de mijloc, imbogatita prin prazi de razboi. Aceasta voia sa-si afirme noua stare sociala prin haine scumpe si belsug de bijuterii. Putem spune aceasta despre femei ca si despre barbati. De fapt, asa cum vom vedea in capitolul 6, unii barbati aveau toate degetele lor asa de pline cu inele, incat nu puteau sa-si foloseasca mainile decat numai pentru a da ordine servitorilor. Tocmai in acest context al contrastului dintre lux si saracie, crestinii erau chemati sa-si traiasca credinta. Nu este surprinzator ca gasim in Noul Testament sfatul de a cauta infrumusetarea inimii cu un duh smerit si linistit, mai degraba decat impodobirea exterioara a corpului cu pieptanaturi elaborate, aur, perle si vesminte scumpe.

      Obiectivul capitolului. In acest capitol ne propunem sa aruncam o scurta privire asupra sfaturilor apostolice ale lui Pavel si Petru despre haine si podoabe. Vom vedea ca aceste sfaturi contin principii fundamentale relevante pentru crestinii de azi. Inainte de acestea, vom deschide cartea Apocalipsei pentru a examina hainele celor doua femei simbolice: marea desfranata si Mireasa lui Hristos. Vom medita asupra contrastului dintre infatisarea exterioara a celor doua femei si la implicatiile unui standard crestin al hainelor si podoabelor.
 
      Marea desfranata. In cartea Apocalipsei, Ioan ne ofera un contrast intre doua tipuri de  infatisari exterioare, prin simbolurile a doua femei, una curata si cealalta "o mare desfranata". Femeia curata reprezinta Biserica, "mireasa" Mielului. Ea se pregateste pentru nunta  si invita si pe altii sa se pregateasca pentru "nunta Mielului" (Apoc 19,9). Prin contrast, marea desfranata reprezinta puterea politico-religioasa apostata de la sfarsitul timpului; ea ispiteste pe locuitorii pamantului sa comita adulter spiritual cu ea. Ca si Izabela, are o bucurie sadica in varsarea sangelui martirilor, ca si un betiv care isi bea vinul ("Am vazut femeia imbatata de sangele sfintilor" Apoc. 17,6).
      Contrastul dintre cele doua femei este dramatic descris prin infatisarea lor. Ioan vede marea desfranata "imbracata in purpura si stacojiu, si acoperita cu aur si bijuterii si perle, tinand in mana ei o cupa plina cu blestematii si necuratiile desfranarii ei; pe cap purta scris un nume tainic:  Babilonul cel mare, mama curvelor si a spurcaciunilor pamantului. Si am vazut femeia aceasta imbatata de sangele sfintilor si a martirilor lui Isus". (Apoc 17,4-6).
      Aceasta vie descriere a marei curve ne reaminteste de imaginea profetica a Israelului apostaziat acoperit cu ornamente ca o femeie adultera si "curvind" cu alti dumnezei (Ezec.23,30; 16,15; Isaia 23,17). Ea este imbracata in purpuriu si stacojiu, culorile regale ale luxului si maiestatii. Stacojiul (rosu aprins)  este in Biblie culoarea pacatului (Isa. 1,18; Apoc 17,3). Ea este bogat ornamentata cu aur,  bijuterii si perle. In mana tine o cupa de aur cu care imbata pe iubitii ei. Cupa de aur serveste la a momi oamenii ca sa i se alature in caile ei rele.
      Se spune ca aceasta femeie are un nume scris pe frunte. Autori romani ca Seneca si Juvenal ne spun ca prostituatele purtau un fruntar, o diadema cu numele lor. Aceste diademe purtau emblema prostitutiei. Este desigur un detaliu semnificativ in imaginea stricaciunii marei curve.
      Portretul acesta continand podoabe de aur, bijuterii, perle, care indeplinesc scopurile seducatoare ale femeii, reprezinta o implicita condamnare a folosirii acelor podoabe. Implicatiile se leaga de ceea ce am descoperit si in Vechiul Testament. Legatura dintre aceste podoabe si un stil de viata imoral nu incurajeaza nicidecum pe crestinii de azi la purtarea de podoabe.

      Mireasa lui Hristos. In contrast cu marea desfranata impodobita cu aur, bijuterii, perle si haine luxoase, mireasa lui Hristos este imbracata modest in in subtire si curat, fara podoabe exterioare: "Sa ne bucuram si sa-I dam slava, caci nunta Mielului a venit, si Mireasa Lui s-a pregatit; i s-a dat sa se imbrace cu haine de in subtire, curat si stralucitor, caci inul curat sunt faptele neprihanite ale sfintilor" (Apoc. 19,7-8). Ioan arata ce inseamna inul subtire al miresei, si anume faptele de supunere credincioasa ale sfintilor.
      Ideea "faptelor neprihanite" care sunt ca o haina, este foarte sugestiva. Vom vedea mai jos ca Pavel foloseste aceeasi imagine pentru a descrie podoabele potrivite ale femeii crestine (1 Tim. 2,10). Semnificatia tabloului nu se refera la faptul ca cei mantuitii se imbraca ei insisi in haine de nunta curate, prin propriile lor fapte bune. Haina de nunta le    este data ("i s-a dat sa se imbrace"), nu este facuta de ei. Mai mult, sa notam ca haina de nunta se da ca un dar divin celor care au rabdat, care au pazit poruncile lui Dumnezeu si au staruit in credinta lui Isus (Apoc 14,12).
      Puritatea launtrica a sfintilor este descoperita in afara nu prin ornamente de aur, bijuterii sau perle, ci printr-o haina de in subtire si curat. Nu doar mireasa din Apocalips, ci si marea gloata a mantuitilor care stau inaintea tronului lui Dumnezeu sunt "imbracati cu haine albe" (Apoc 7,9), fara ornamente exterioare. Hainele albe nu sunt facute din faptele lor bune, ci sunt rezultatul faptului ca au fost spalati "in sangele Mielului".

      Relevanta pentru astazi. Nu putem pierde aceasta lectie. Dumnezeu gaseste foarte potrivit ca sa reprezinte caracterul celor doua femei prin hainele lor, datorita faptului ca, asa cum am spus mai sus, hainele noastre descopera tocmai ceea ce suntem. Femeia necurata este imbracata extravagant si impodobita cu ornamente costisitoare, tocmai pentru ca o asemenea infatisare reprezinta mandria din interior si planurile seductive. Prin contrast, femeia cea curata este imbracata simplu si modest, fara podoabe exterioare, deoarece aceasta infatisare reprezinta umilinta din interior si puritatea.
      Problema care se pune astazi este: Care din cele doua femei pot sluji ca model pentru haina crestina? Daca alegem sa urmam modelul miresei lui Hristos, care reprezinta Biserica Sa, careia ii apartinem, vom exterioriza, ca si ea, puritatea si bunatatea interioara prin simplitate si modestie.
 
      Pavel si podoabele femeii crestine. Contrastul dintre infatisarea marii curve si mireasa Lui Hristos apare de asemenea in sfaturile lui Pavel si Petru. Apostolii subliniaza contrastul dintre podoabele lumii si cele crestine. Sfaturile lor merita o atentie deosebita nu numai deoarece ele ne dau unele principii pentru imbracamintea crestina, ci si pentru ca gasim o condamnare explicita a folosirii bijuteriilor si hainelor extravagante.
      Pavel introduce problema podoabelor femeii crestine in contextul sfaturilor lui, privind inchinarea publica. Dupa ce sfatuieste pe barbati sa se roage public "ridicand maini curate fara manie sau indoieli", adica in mod sincer si avand relatii bune cu altii, Pavel isi indreapta atentia asupra comportarii femeilor in inchinarea publica: "Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios, cu rusine si sfiala; nu cu impletituri de par, nici cu aur, nici cu margaritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun ca sunt evlavioase." (1 Tim. 2,9-10).
      Unii se intreaba care este relevanta acestor sfaturi pentru crestinii de azi, deoarece ei cred ca ele sunt doar pentru o situatie locala care era in Efes. M-am referit la aceasta problema in capitolul 6 al cartii mele "Femeia in Biserica", si va indemn sa cititi aceasta carte. Dar aici ma voi rezuma sa afirm ca este suficient sa citim de la cap la cap, epistola 1 Timotei, pentru a vedea ca sfaturile lui Pavel sunt adresate nu doar bisericii locale din Efes ci Bisericii crestine in general. Cu toate ca epistola a fost scrisa pentru a contracara influenta unor falsi invatatori (1,3-6; 6,3-5), scopul lui Pavel nu este doar de a combate aceste invataturi false, ci si de a explica adunarii, liderilor ei, si lui Timotei insusi, cum trebuie sa traiasca crestinii o viata frumoasa fata in fata cu invataturile eretice si cu depravarea paganilor.
 
      Podoabe potrivite. Contrastul aici este intre podoabele femeii crestine care isi traieste religia si cele ale femeii din lume, al carei scop este de a atrage atentia la sine. Fraza "Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios" (in engleza: "sa se impodobeasca in chip cuviincios") sugereaza ca Pavel nu este impotriva impodobirii in sine, dar aceasta trebuie sa se faca intr-un mod corect. Dorinta de a aparea bine in fata oamenilor nu este rea cand e corect motivata.
      Dumnezeu nu condamna adevaratele podoabe. El a umplut lumea cu lucruri care sunt nu doar utile, ci si frumoase. Nuantele de culori ale florilor, penajul pasarilor, blana animalelor, frumusetea corpului omenesc cu obraji incantatori, buze delicate, ochi scanteietori, toate aceste lucruri sunt prin natura lor, podoabe, deoarece sunt supra-adaugate la ceea ce este doar folositor. Dumnezeu putea sa faca toate fructele si legumele verzi, dar a ales o varietate de culori, astfel ca ele ne furnizeaza nu doar hrana, ci si frumusete.
      Adevarata impodobire este aceea care permite unei persoane sa exprime adevarata infatisare. Trebuie sa fie o legatura intre viata interioara si infatisarea exterioara. A pretinde ca umbli smerit cu Dumnezeu in timp ce te impodobesti extravagant si ostentativ, este ipocrizie. Ceea ce purtam trebuie sa reflecte faptul ca noi cautam mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui in viata noastra.
      Pavel descrie o impodobire corespunzatoare prin folosirea a trei cuvinte: "cuviincios, cu rusine si sfiala". O privire atenta a celor trei cuvinte in greaca originala ne poate ajuta sa intelegem mai bine principiile lui Pavel, care sunt relevante pentru crestinii de azi. 

      Kosmios. Primul cuvant grecesc folosit pentru a caracteriza felul de imbracaminte a femeii crestine este “kosmios”, (tradus de Cornilescu prin "cuviincios" - N.Trad.), redat in cele mai multe versiuni englezesti prin "modest". Intelesul lui kosmios este "potrivit, care vine bine, ordonat, demn". Kosmios deriva de la ordinea manifestata in cosmosul care este universul lui Dumnezeu. Podoabele ordonate, bine calculate ale universului sunt un model pentru infatisarea exterioara. Cu referire la haine, kosmios inseamna "ceea ce este ordonat, decent, potrivit".
      Dictionarul Teologic al Noului Testament spune despre kosmios ca "descrie pe cineva care se disciplineaza pe sine si care este privit ca moral si respectabil". Disciplina de sine si atitudinea umila a femeii crestine este reflectata in afara, de imbracamintea ordonata, demna si potrivita. "Pavel stia destul de bine ca haina unei femei este o oglinda a mintii ei. O imbracaminte ostentativa nu este in acord cu rugaciunea si devotiunea" scria Donald Guthrie. Intr-un mod asemanator, E.G.White scria: "Caracterul unei persoane este judecat prin stilul imbracamintii sale. Bunul gust, mintea cultivata vor fi manifestate prin alegerea unei imbracaminti simple si potrivite".
      In cartea "Personalitate nelimitata", Veronica Dengel vorbeste despre bunul gust in imbracaminte la fel ca si Pavel. "Bunul gust in imbracaminte porneste de la simplitate, continua cu "a veni bine", si culmineaza cu potrivirea la ocazie. Culori stridente, material saracacios, combinatii nepotrivite, toate contribuie la prostul gust. Hainele trebuie sa vi se potriveasca. Prea largi, hainele pot cadea, iar prea stramte se pot rupe.... Simplitatea trebuie sa se impleteasca cu o linie frumoasa, potrivita, o croiala reusita. Tocmai absenta ornamentelor pune in evidenta frumusetea croitoriei."
      Sfatul lui Pavel ca hainele sa fie modeste, ordonate si potrivite este relevant si pentru crestinii de azi, si ne provoaca sa dam mare atentie infatisarii exterioare care trebuie sa fie ingrijita, demna, ca sa reflecte  valorile morale interioare. El ne reaminteste ca ceea ce noi purtam reflecta nu doar gusturile noastre si valorile morale, dar si afecteaza comportamentul si atitudinea noastra. O haina potrivita tinde sa incurajeze o comportare potrivita.

      Modestia conserva intimitatea. Dumnezeu ne cheama sa ne imbracam modest nu doar pentru a preveni pacatul, dar pentru a conserva intimitatea. Oamenii care vor sa pacatuiasca vor pacatui, oricat de modest vor fi imbracati. Puritanii si victorienii erau imbracati extrem de modest, dar aceasta nu i-a ferit de pacat. Dimpotriva, erau mai mult ajutati sa pacatuiasca, deoarece hainele simple cereau un timp mai scurt pentru a se dezbraca... Scopul modestiei este nu doar de a preveni dorintele pofticioase, dar si de a conserva ceea ce este foarte fragil si chiar fundamental pentru supravietuirea relatiilor de casatorie: capacitatea de a mentine o relatie profunda si stabila cu partenerul de viata.
      Chemarea lui Dumnezeu la o imbracaminte modesta este in realitate chemarea de a pastra si a proteja intimitatea noastra. Aceasta este o delicata si pretioasa capacitate pe care o putem pierde usor daca nu o aparam. Daca cineva vrea ca mariajul sa dainuiasca toata viata, asa cum intentioneaza  Dumnezeu, atunci sotul si sotia trebuie sa conlucreze pentru a pastra, proteja si hrani intimitatea. Dupa ce totul e zis si facut, modestia va pastra bucuria intimitatii mult timp dupa ziua nuntii.

      Mandria modestiei? Sfatul lui Pavel de a ne imbraca modest, nu sugereaza ca  ar fi vreun merit special in ignorarea infatisarii exterioare, prin purtarea unor haine ponosite, saracacioase, mai mult ca prin purtarea de bijuterii. Cineva poate viola codul de imbracaminte crestina prin indiferenta fata de infatisarea exterioara ca si prin a-i acorda o atentie excesiva.
      Unii se imbraca pentru a-si arata hainele frumoase, altii se imbraca extrem de simplu pentru ca ei vor sa convinga lumea despre umilinta lor. Ambele clase sufera de mandrie. Unii se mandresc cu hainele lor, ceilalti se mandresc cu umilinta lor. Ca sa ne ferim de extreme, avem nevoie sa tinem seama de primul principiu al lui Pavel: "Infatisarea exterioara trebuie sa fie ingrijita, ordonata, potrivita, astfel ca nimeni sa nu fie jignit prin ea". 

      Aidos. Al doilea cuvant grecesc folosit de Pavel este “aidos”, tradus (de Cornilescu prin "cu rusine" - N. Trad.), in engleza cu “decenta", "sensibilitate", "cu rusine". Acest termen, “aidos”, apare doar aici in tot Noul Testament, dar cuvantul se gaseste frecvent in literatura iudaica elenistica. Cuvantul are intelesul de "reverenta" sau "respect". Termenul este folosit pentru a arata respect fata de Dumnezeu, fata de rege, fata de varstnici, vecini si judecatori.
      Cum poate o femeie crestina sa arate respect fata de Dumnezeu, fata de oameni si fata de sine insati prin imbracamintea sa? Imbracandu-se cu decenta, cu sensibilitate, fara a cauza rusine sau stanjeneala lui Dumnezeu sau oamenilor. Fiecare traducere a acestui cuvant  adauga un plus de intelegere la ceea ce ar trebui sa fie o haina respectuoasa.
      Sfatul lui Pavel referitor la o imbracaminte "cu rusine" este in mod special relevant pentru crestinii de azi, cand hainele moderne resping orice respect si reverenta ca baza pentru relatii umane constructive. Scopul modei este de a-si vinde produsele prin exploatarea puternica a sexului, prin expunerea unor haine care hranesc mandria si apetitul sexual. 
      Femeia crestina este chemata sa se imbrace modest nu pentru a fi mai putin atractiva, ci pentru a pastra si proteja ceva ce este fragil si care poate fi usor pierdut: intimitatea destinata sotului ei, o experienta care imbogateste pe amandoi. Ratiunea pentru care ne imbracam modest si "cu rusine" este aceeasi pentru care ne incuiem casa. Incuiem casa pentru a apara ceea ce este inauntru fata de oamenii de afara.  Tot la fel, crestinii vor actiona si se vor imbraca modest si decent pentru a pastra si proteja intimitatea relatiilor de casnicie fata de intrusii de afara. Hainele solicita raspunsuri: cele mai adanci simtaminte de iubire, exprimari pasionate ale sexualitatii, descoperirea interiorului nostru. Asemenea raspunsuri apartin relatiilor de casnicie.
      Scopul unei haine modeste si decente nu este de a ne ascunde pe noi insine de privirile celorlalti, ci de a pastra intimitatea pentru partenerul de viata. Modestia si decenta trebuie sa fie respectate chiar intre sot si sotie. Expunerea indecenta chiar in relatiile celor doi, poate distruge respectul mutual si capacitatea de a se bucura de legatura intima a mintii, sufletului si trupului.

      Expunerea indecenta. Mary Quant, mama unui faimos realizator de moda britanic, spunea ca scopul modei era "de a imbraca pe femei astfel ca barbatii sa fie provocati a le strange in brate". Ea face haine care sa socheze, deoarece "daca hainele nu te scot in evidenta, atunci iti cheltui banii degeaba". Ea a scos zicala: "Bunul simt e moarte, vulgaritatea e viata". Cand a fost intrebata "care este scopul modei?" Mary Quant a raspuns prompt: "Sexul".
      Intr-un interviu publicat in Newsweek, Mary Quant a explicat in cuvinte prea clare ca sa nu fie citate: "Sunt eu singura femeie care a dorit vreodata sa mearga cu un barbat intr-o dupa-amiaza? Orice femeie cuminte asteapta pana se face intuneric. Bine, dar exista o multime de fete care nu doresc sa astepte… Fustele scurte sunt un simbol potrivit pentru ele". Seductia este de asemenea scopul cosmeticelor: "Toate aceste decoratii sunt facute pentru a seduce pe barbati, altfel de ce s-ar mai vorbi despre aceasta?"
      Aceasta declaratie nestingherita facuta de un realizator de moda, anume ca scopul modei este de a seduce facand apel la senzualitate, face imperativ pentru crestini sfatul lui Pavel de a se imbraca cu decenta, cu sfiala, fara a cauza simtaminte de rusine lui Dumnezeu, oamenilor si noua insine. O femeie crestina trebuie sa-si aminteasca faptul ca farmecul ei consta nu neaparat in ce descopera, ci mai ales in ceea ce ascunde. O femeie care se imbraca pentru a-si arata trupul, incurajeaza pe barbati s-o trateze ca pe un obiect pentru sex. Prin haine modeste si decente, o femeie evita de a fi tratata ca un obiect si poate spori calitatile spirituale pe care lumea noastra pacatoasa are nevoie atat de mult sa le vada.
      Traim un timp al curajului: curajul de a lupta cu vulgaritatea modei; curajul de a infrunta prostul gust al timpului nostru; curajul de a deosebi intre capriciile unei mode schimbatoare si stilul care ramane; curajul de a recunoaste ca supunerea fata de moda face, mult mai mult decat poate face orice alta putere, ca sa separe pe oameni de Dumnezeu; curajul de a respinge ordinele seducatoare ale modei si de a accepta sfatul lui Dumnezeu pentru o imbracaminte respectuoasa. Pentru crestini este timpul de a avea curajul de a primi cel de al doilea principiu al lui Pavel: "Infatisarea exterioara trebuie sa fie decenta, demna, aratand respect fata de Dumnezeu, fata de noi insine si fata de altii."

      Sophrosune. Al treilea cuvant pe care Pavel il foloseste pentru a caracteriza imbracamintea potrivita pentru o femeie crestina este “sophrosune”, redat in engleza prin "soberly ", sobru, cumpatat. (Cornilescu foloseste cuvantul "cu sfiala" - N. Trad.) Diferitele versiuni arata dificultatea in care s-au gasit traducatorii fata in fata cu acest cuvant grecesc, care nu are un echivalent exact in engleza.
      Cuvantul “sophrosune” este compus din doua cuvinte "sos" (sunet) si "phrenes" (minte). E vorba despre vigilenta mintii, de auto-control. In contextul respectiv, cuvantul este folosit pentru a arata ca o femeie crestina trebuie sa manifeste control de sine, ca sa nu poarte acele haine sau bijuterii care sa atraga atentia la sine. Asa cum Albert Barnes explica, "acest cuvant vrea sa insemne sanatate mintala, echilibru, sobrietate, moderarea dorintelor si a pasiunilor”. Este opusul frivolitatii si a tot ce ar putea trezi pasiuni nesfinte. 
      Nu este surprinzator faptul ca in greaca, sophrosune, adica sobrietatea, stapanirea de sine, era privita ca una din cele mai importante virtuti. Este atitudinea mentala care  determina pe toate celelalte virtuti. Astfel ca moralistii greci asociau frecvent pe sophrosune cu aidos (decent, respectuos). Motivul este evident. Orice este decent si respectuos deriva din stapanirea de sine.
      Aceasta informatie ne ajuta sa intelegem de ce Pavel sfatuieste pe femei sa se imbrace, nu doar cu modestie (kosmios) si decenta (aidos), dar de asemenea si cu sobrietate si cumpatare (sophrosune). Ca si moralistii greci, apostolul recunoaste ca o infatisare exterioara ordonata si decenta este rezultatul auto-controlului mental, care este infranarea rationala a acelei dorinti  pacatoase de a ne expune mandria prin haine ostentative.
       Felul cum ne traim viata crestina este foarte mult determinat de modul de gandire. Noi suntem ceea ce gandim in inima noastra.  Pavel recunoaste rolul determinant al mintii pentru stilul de viata crestin. In epistola lui catre Romani, el indeamna pe crestini sa reziste tendintei de a se conforma lumii, si sa fie transformati dupa chipul lui Dumnezeu "prin innoirea mintii" lor (Rom 12,2). Innoirea mintii este esentiala pentru a rezista modului de viata si modei seducatoare a timpului nostru.
      Pavel descrie o femeie crestina convertita ca fiind aceea care-si exercita controlul de sine (sophrosune) in imbracaminte. Dorinta ei nu este de a se etala pe sine ci de a reflecta golirea de sine a lui Hristos. Hainele ei nu spun: "Priviti la mine" ci "Priviti cum Isus Hristos m-a schimbat dinauntru inspre afara".
      Aceasta conceptie a apostolului despre o femeie crestina care manifesta infranare de sine prin respingerea hainelor si podoabelor care atrag atentia, si prin inlocuirea lor cu o imbracaminte ingrijita, potrivita, decenta si demna, este in mod deosebit relevanta pentru zilele noastre. Astazi moda domneste peste tot,  si majoritatea femeilor si barbatilor  jertfesc pe altarul ei. Multi crestini urmaresc indeaproape schimbarile capricioase ale modei incat sunt gata sa se lipseasca pe sine de alte lucruri de stricta necesitate cu scopul de a purta haine si podoabe la moda. Ei vor sa arate ca acele modele lucioase de pe copertile revistelor. Cine procedeaza asa dovedeste nesiguranta interioara. Ei nu sunt multumiti ca sa fie ceea ce sunt cu adevarat, ci vor sa arate ca un anumit personaj pe care il admira. Ceea ce par a uita este ca imaginea femeilor aparute in reviste nu este imaginea Imparatiei lui Dumnezeu. A ne calauzi viata dupa poruncile modei schimbatoare nu inseamna a cauta mai intai Imparatia lui Dumnezeu.
      Ca sa rezistam tiraniei acestei mode ispititoare, avem nevoie sa dam atentie celui de al treilea principiu al lui Pavel: "O imbracaminte sobra, infranandu-ne de la orice dorinta de a purta haine sau bijuterii care atrag atentia asupra noastra.

      Podoabe nepotrivite. Pentru a nu lasa nici o indoiala cu privire la ceea ce vrea sa spuna, prin sfatul lui despre o imbracaminte ordonata, decenta si sobra, Pavel adauga o lista de patru feluri de podoabe nepotrivite pentru o femeie crestina: "Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios, cu rusine si sfiala; nu cu impletituri de par, nici cu aur, nici cu margaritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun ca sunt evlavioase." (1 Tim.2,9-10).
      Lista incepe cu "impletituri de par" (engl. "elaborate hair styles") deoarece in lumea iudaica si romana a timpului, femeile isi impleteau parul cu multa migala, aranjandu-l in diverse feluri dupa schimbarile modei. Ele isi impodobeau parul cu scule de aur si felurite esarfe. Stim ca femeile romane purtau mari agrafe de par cu desene corintice incrustate. “Erau tot atatea feluri de impletituri de par cate albine erau in Hybla”, spune Barclay. Parul era valurit si colorat uneori negru, alteori rosu inchis. Se purtau peruci, de obicei peruci blonde. Acele de par si pieptenii erau facuti din fildes, din alte materiale si chiar din aur batut cu pietre scumpe.
      Ceea ce Pavel condamna aici nu este grija de a pune parul in ordine ci "stilurile de pieptanaturi elaborate", impletituri intesate cu pietre scumpe care atrag atentia la cel care le poarta. Un asemenea stil contravine principiilor crestine pe care Pavel le stabileste aici.
      Celelalte doua podoabe nepotrivite mentionate de Pavel sunt "aur si margaritare". Erau raspandite inelele stralucitoare, bratarile la gat, bratarile la glezne si cerceii cu perle. Apostolul se pronunta impotriva acestora deoarece ele reflecta vanitate si egoism, si nu modestia, decenta si sobrietatea proprie unui crestin.
      Pavel se refera in ultimul rand la "haine scumpe". Unele haine in vremea lui Pavel erau extraordinar de scumpe. Purpuriul era culoarea favorita pentru haine. Un pound (jumatate de kilogram) din cea mai buna lana de Tir, costa 1000 dinari. Considerand cã un muncitor necalificat castiga un dinar pe zi, inseamna ca erau necesari cam 3 ani pentru a castiga un pound de lana purpurie. Acest pret ridicat nu descuraja pe femeile bogate sa cumpere haine scumpe si podoabe.  Plinius aminteste de o mireasa din Roma, Lollia Paulina, a carei rochie de mireasa a costat echivalentul a 1.600.000 dolari.
      Nu este surprinzator faptul ca moralistii condamnau hainele scumpe asa cum au facut-o Pavel si Petru. De exemplu, Quintillian, maestru al oratoriei romane, scria: "O haina frumoasa si cu gust acorda demnitate purtatorului, dar vesmintele luxoase si efeminate nu impodobesc trupul ci numai descopera murdariile mintii".
      Pavel vorbeste impotriva purtarii de haine scumpe deoarece acestea reflecta vanitate, egocentrism, si uneori dorinta de a atrage atentia celuilalt sex. Asemenea atitudini nu sunt in armonie cu standardul crestin al modestiei, decentei si sobrietatii in imbracaminte. 
     “Hainele scumpe” se refera la acele haine pe care cu greu, sau niciodata nu ti le poti procura. Cheltuielile care depasesc posibilitatile cuiva nu sunt compatibile cu principiile crestine. Aceasta nu inseamna ca hainele scumpe sunt potrivite totusi pentru cel care si le poate permite, deoarece, asa cum John Wesley spune, "nici un crestin nu-si poate permite sa risipeasca ceva din ceea ce Dumnezeu i-a dat. Fiecare banut pe care il poti retine din cheltuielile pentru imbracaminte scumpa, poate fi folosit pentru a imbraca pe cei goi, pentru implinirea nevoilor celor sarmani. Astfel fiecare banut pe care il cheltuiti pentru impodobirea trupului, este de fapt furat de la Dumnezeu si de la cei saraci".

      Podoabele potrivite. Dupa lista podoabelor nepotrivite pentru un crestin, Pavel mentioneaza pe cele potrivite, si anume "faptele bune asa cum se cuvine unor femei care spun ca sunt evlavioase" (1 Tim. 2,10). Ideea "faptelor bune" ca podoabe potrivite pentru un crestin ne aminteste de "faptele neprihanite ale sfintilor ", care imbraca mireasa lui Hristos (Apoc 19,8). Tabloul acoperirii cu fapte bune este sugestiv, deoarece o viata de lepadare de sine si fapte de mila facute altora poate imbogati mult infatisarea exterioara. Crestini ca Maria Tereza care si-au devotat viata lor intreaga pentru a sluji celor sarmani, au o infatisare atractiva, care nu poate fi produsa de margaritare sau de pietre scumpe. "Pe scurt, impodobirea unei femei consta nu in ceea ce pune pe ea, ci in serviciul de iubire facut altora", spunea Donald Guthrie.
      Frumusetea exterioara a faptelor bune este foarte potrivita pentru o femeie care spune ca este evlavioasa, deoarece valorile urmarite de ea sunt mai inalte decat cele lumesti. Femeile crestine si-au fixat inima nu pentru a se decora pe sine cu podoabe scumpe ci pentru a-si infrumuseta sufletul cu iubirea lui Dumnezeu. Ele marturisesc ca iubesc pe Mantuitorul lor. Ele Il urmeaza pe Acela "care mergea din loc in loc facand bine" si se impodobesc pe sine cu fapte bune. Doar faptele bune aduc satisfactia de a fi iubite si respectate. Chiar o gramada de haine scumpe si de bijuterii sofisticate n-ar fi de ajuns ca sa acopere slutenia unei persoane egoiste.
      Pavel vede o stransa legatura intre marturia interioara si practica exterioara. A marturisi credinta lui Hristos, si a purta haine scumpe si lipsite de modestie, este o forma de ipocrizie. Femeilor crestine credincioase li se potrivesc mai bine faptele bune caci acestea corespund legamantului facut cu Hristos.
  
      Petru si podoabele crestine. Sfaturile lui Pavel despre imbracamintea crestina sunt date si de Petru, dar intr-un context diferit. In timp ce contextul lui Pavel este comportamentul femeii in Biserica, contextul lui Petru este comportamentul femeii acasa. Dar cei doi apostoli se aseamana foarte mult in principii ca: modestie si decenta in infatisarea exterioara, atat acasa cat si la Biserica.
      Petru ofera sotiilor un sfat dublu pentru a le ajuta sa mentina o relatie fericita cu sotii lor si a-i castiga pe acestia la Hristos, daca sunt necredinciosi. Primul sfat este de a avea o atitudine supusa fata de sotii lor prin mentinerea unei atmosfere curate si respectuoase. "Tot astfel, nevestelor, fiti supuse si voi barbatilor vostri; pentruca, daca unii nu asculta Cuvantul, sa fie castigati fara cuvant, prin purtarea nevestelor lor, cand va vor vedea felul vostru de trai: curat si in temere." (1 Petru 3,1-2)
      Ca si Pavel (1 Cor. 7,13-16), Petru nu sfatuieste pe sotia, care a dovedit destul curaj ca a devenit crestina, sa-si paraseasca sotul, ci sa-l castige printr-o atitudine de respect. Ea trebuie sa manifeste respect nu prin vorbe, certuri, sau argumentari pentru drepturi egale, ci prin marturia tacita a unei vieti de bunatate. Pe aceasta cale ea poate darama barierele prejudecatii si ale ostilitatii si poate castiga pe sotul ei la Hristos.
 
      Atitudinea de supunere. Notiunea de supunere a unei sotii fata de sotul ei este nepopulara astazi, in special printre feministii care o privesc ca un echivalent al inferioritatii. Dar supunerea se leaga de functie, nu de statutul moral sau fizic. Supunerea functionala nu inseamna inferioritate. Isus era egal cu Dumnezeu in natura (ontologic), dar functional El se supunea pe Sine, devenind un slujitor. Supunerea femeii fata de sotul ei nu vine din teama sau din inferioritate, ci dintr-o iubire desavarsita. Ea se supune pentru ca Il iubeste pe Hristos, isi iubeste sotul, si accepta cu placere rolul ei, precum  si rolul sotului ei, acela de cap al familiei (Col. 3,18; Efes. 5,22-23).
      Fragmentul biblic citat arata ca unii soti, in special cei ostili credintei crestine sunt dificil de multumit. In asemenea cazuri credinta sotiei si consacrarea fata de Hristos o va ajuta sa fie supusa barbatului ei. Daca sotul nu primeste Cuvantul (Evanghelia), marturia ei, fara cuvinte, va fi o predica pentru el. Ea traieste Cuvantul in fata sotului ei, printr-o atitudine curata si respectuoasa.

      Podoabe nepotrivite.  Al doilea indemn al lui Petru este pentru neveste, ca sa-si castige sotii pentru Hristos, nu prin podoabe luxoase, ci prin podoaba launtrica a unui spirit bland si linistit. "Podoaba voastra sã nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule din aur sau in imbracarea hainelor,  ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu" (1 Petru 3,3-4).
      In acest citat, Petru foloseste acelasi simbol ca si Pavel in 1 Tim. 2,9-10, punand in contrast impodobirea exterioara a corpului, caracteristica unei femei lumesti, cu impodobirea launtrica a inimii, caracteristica unei femei crestine. Podoabele exterioare constau din "impletituri de par, scule de aur, haine scumpe". Lista corespunde aproape in totul cu cea a lui Pavel. Ambii apostoli recunosc ca impletiturile de par care atrag atentia ochiului, podoabele stralucitoare si hainele scumpe nu sunt potrivite pentru o femeie crestina.
 
      Podoabele inimii. Podoabele launtrice ale unei femei crestine sunt bunatatea inimii, un duh bland si linistit, o minte voioasa, o inima eliberata de mandrie, vanitate, precum si de framantarea de a atrage atentia prin ornamente exterioare. Aceasta este impodobirea care recomanda pe o femeie inaintea lui Dumnezeu, inaintea sotului si inaintea altora. Aceasta este impodobirea nu la nivelul buzelor, nu la suprafata pielii, ci in adancimea sufletului.
      Petru nu vrea sa spuna ca o femeie crestina va trebui sa fie indiferenta la infatisarea exterioara si se va concentra doar asupra infrumusetarii interioare a sufletului. Nici o sotie sa nu spere la pastrarea unei permanente afectiuni din partea sotului ei, atata vreme cat nu este atenta la felul cum arata. Dar ceea ce un sot apreciaza cel mai mult  la sotia lui sunt podoabele inimii: cuvintele ei delicate, un spirit rabdator, calmul in necazuri, dragostea curata. Astfel, o femeie care doreste sa castige permanenta afectiune a sotului, sa caute sa aiba nu doar o infatisare exterioara ingrijita ci si o dispozitie amabila, linistita si binevoitoare.
      Petru isi incheie sfatuirea sa, prin prezentarea exemplului femeilor din Vechiul Testament, care, ca Sara, cultiva impodobirea launtrica a inimii si "era supusa barbatului ei" (1 Petru 3,5.6). Sara isi arata pretuirea pentru Abraam numindu-l "domnul meu".
      E vrednic de notat ca si Pavel si Petru vorbesc despre podoabele unei femei crestine in contextul atitudinii de supunere. Petru apeleaza la o atitudine de supunere imediat inainte si dupa mentionarea podoabelor sotiilor crestine, in timp ce Pavel vorbeste de supunere dupa discutarea podoabelor femeii crestine (1 Tim. 2,11). Aceasta arata ca ambii apostoli recunosc faptul ca impodobirea exterioara este determinata de atitudinea launtrica a inimii. O atitudine umila, supusa, va fi reflectata intr-o imbracaminte modesta, potrivita si sobra, in timp ce o atitudine de nesupunere, mandra, va fi reflectata intr-o infatisare fara modestie, extravaganta si seducatoare.

     Concluzie. Noul Testament invata pe crestini cum sa se imbrace, prin intermediul unor alegorii sau chiar in mod direct. Indirect, am descoperit un contrast semnificativ intre infatisarea exterioara a celor doua femei simbolice din Apocalips, marea desfranata si Mireasa lui Hristos. Femeia necurata este imbracata extravagant si impodobita cu pietre scumpe, deoarece acestea sunt foarte potrivite si reprezentative pentru mandria si planurile ei seductive. Prin contrast, femeia cea curata este imbracata simplu si modest, fara podoabe exterioare, pentru ca aceasta infatisare este reprezentativa pentru umilinta si puritatea inimii ei. Ca crestini, noi urmam exemplul miresei lui Hristos, care este de fapt Biserica de care apartinem, aratandu-ne puritatea si bunatatea inimii prin simplitate si modestie in infatisarea exterioara.
     In mod direct, am gasit la Petru si la Pavel contrastul dintre podoabele femeii crestine si ornamentele unei femei lumesti (1 Tim.2,9-10; 1 Petru 3,3-4). Ambii apostoli recunosc faptul ca ornamentele stralucitoare nu sunt in armonie cu podoabele launtrice, un duh linistit si faptele bune.
     O analiza a termenilor folositi de Pavel a descoperit trei principii importante: (1) Crestinul trebuie sa se imbrace intr-un mod modest, potrivit, evitand extremele; (2) Crestinul trebuie sa se imbrace intr-un mod decent, demn, aratand respect fata de Dumnezeu, fata de sine si fata de semeni; (3) Crestinul trebuie sa se imbrace sobru, evitand orice dorinta de a se scoate in evidenta prin lucruri care atrag atentia, cosmetice sau bijuterii. Infatisarea exterioara este un martor tacut si fidel al identitatii noastre crestine. Ea spune lumii ca noi traim pentru a-L slavi pe Dumnezeu si nu pe noi insine.