|
Ultimul pas
"In ziua a saptea
Dumnezeu Si-a sfarsit lucrarea, pe care o facuse; si in ziua a saptea S-a
odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse. Dumnezeu a binecuvantat
ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de
toata lucrarea Lui pe care o facuse." Geneza 2:2-3
Incetarea
lucrului Sau in cea de-a saptea zi a creatiunii reprezenta ultimul episod
din acest atat de fascinant proces al genezei. Intreruperea activitatii
creatoare, sfarsitul lucrarii, a fost in sine un moment distinct al creatiei.
Si, paradoxal pentru mintile noastre practice, Dumnezeu nu numai ca o vede
ca buna dar o binecuvinteaza intr-un mod deosebit. Dumnezeu binecuvantase
viata pe pamant; acum binecuvanta un timp. In vederea relatiei speciale
de comuniune intre El si om nu a fost necesara atunci decat punerea deoparte
a unui timp.
Istoria pacatului,
in a carei scena a intrat atat de curand planeta, a despartit atat de dramatic
pe om de Dumnezeul sau incat continuarea acestei relatii deosebite a necesitat
punerea deoparte mai intai a unui om - Avram - apoi a unui popor istoric
si in cele din urma a unui popor spiritual. Niciodata insa binecuvantarea
si sfintirea primordiale ale zilei a saptea nu au cazut la pamant. Niciodata
insa timpul creat de Dmnezeu pentru odihna noastra in El nu si-a pierdut
valoarea in planul divin.
Si aceasta,
dragul meu, pentru ca si acum Dumnezeul tau asteapta la sfarsitul fiecarei
saptamani sa-ti sfarsesti lucrarea si sa te odihnesti de ea; El inca asteapta
ca incetarea activitatii tale de sase zile sa faca loc noii activitati
de "odihna" atat de necesare sufletului tau.
martie 2000
© ~ Norel Iacob (camera_de_sus) |