"In ziua a saptea Dumnezeu Si-a sfarsit lucrarea, pe care o facuse; si in ziua a saptea S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse. Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse." Geneza 2:2-3
 
    Incetarea lucrului Sau in cea de-a saptea zi a creatiunii reprezenta ultimul episod din acest atat de fascinant proces al genezei. Intreruperea activitatii creatoare, sfarsitul lucrarii, a fost in sine un moment distinct al creatiei. Si, paradoxal pentru mintile noastre practice, Dumnezeu nu numai ca o vede ca buna dar o binecuvinteaza intr-un mod deosebit. Dumnezeu binecuvantase viata pe pamant; acum binecuvanta un timp. In vederea relatiei speciale de comuniune intre El si om nu a fost necesara atunci decat punerea deoparte a unui timp.
    Istoria pacatului, in a carei scena a intrat atat de curand planeta, a despartit atat de dramatic pe om de Dumnezeul sau incat continuarea acestei relatii deosebite a necesitat punerea deoparte mai intai a unui om - Avram - apoi a unui popor istoric si in cele din urma a unui popor spiritual. Niciodata insa binecuvantarea si sfintirea primordiale ale zilei a saptea nu au cazut la pamant. Niciodata insa timpul creat de Dmnezeu pentru odihna noastra in El nu si-a pierdut valoarea in planul divin.
    Si aceasta, dragul meu, pentru ca si acum Dumnezeul tau asteapta la sfarsitul fiecarei saptamani sa-ti sfarsesti lucrarea si sa te odihnesti de ea; El inca asteapta ca incetarea activitatii tale de sase zile sa faca loc noii activitati de "odihna" atat de necesare sufletului tau.