"Astfel au fost sfarsite cerurile si pamantul, si toata ostirea lor." Geneza 2:1
 
    Un sentiment de nostalgie ma incearca mai degraba atunci cand ochii imi cad peste cele cateva cuvinte ale acestui verset. Este intr-o oarecare masura sentimentul celui nevoit sa transforme in amintire un timp placut din viata sa, sentimentul de regret care insoteste finalul oricarui lucru frumos, dar poate ca simti impreuna cu mine, mai puternic decat acesta, adanc in inima ta, un gand contradictoriu - constatarea trista ca asa a inceput totul, tot ceea ce pentru noi inseamna durere si amaraciune, suferinta, saracie, singuratate si moarte...
    Privind in urma la indelunga istorie a nelegiurii, pentru mine si tine, acest inceput minunat nu mai are valentele intentionate de Creator. Pacatul ne-a transformat dramatic! Cicatricele sapate adanc in insasi fiinta, cugetul nostru, stapanesc inca asupra amintirilor si inca ne marcheaza! Durerea ne perturba perceptia, nu ne mai lasa sa privim dincolo de ceea ce este atat de cenusiu!
    Te-ai intrebat vreodata de ce, in jurul tau, atat de multi oameni renunta, capituleaza, de ce atat de multi isi ruineaza dramatic viata? Te-ai grabit sa-i condamni?Dragul meu, daca nu ai trait experienta imposibilitatii dureroase de a raspunde vreunui "de ce?" sau a confuziei date de neintelegerea scopului tau in viata, taci impreuna cu mine, pentru ca nu ai dreptul sa-i condamni...
    Poti face insa altceva: le poti descoperi acestor oameni sansa noului inceput care le va permite sa invete sa priveasca realitatea cu ochii vindecati de pacat, care va alunga amintirile triste si ii va ajuta sa puna capat cautarii chinuitoare dupa un sens in viata lor! Invata-i bucuria de a trai cu Dumnezeu!