"Dumnezeu i-a asezat in intinderea cerului, ca sa lumineze pamantul, sa stapaneasca ziua si noaptea, si sa desparta lumina de intuneric. Dumnezeu a vazut ca lucrul acesta era bun." Geneza 1:17-18 
  
    Ramane ceva cu totul remarcabil de spus despre luminatorii asezati pe cer. Pacatul n-a afectat cursul activitatii lor niciodata! Spre deosebire de aproape toate celelalte despre care se spusese intru-nceput ca sunt bune, soarele si luna, semnele neschimbatoare ale vremurilor pe cerul schimbator al omenirii, au ramas asa cum au fost create. Prelungita istorie a nelegiurii nu i-a miscat nici macar o secunda de pe traiectoria lor stabilita din cuvant divin! Si atunci ce alt element mai potrivit pentru o sfanta comparatie ar fi putut gasi autorul: "Dar pentru voi, care va temeti de Numele Meu, va rasari Soarele neprihanirii, si tamaduirea va fi sub aripile Lui" (Maleahi 4:2) ? 
    Nu te simti provocat de acest exemplu unic de statornicie? Nu vrei ca bazat pe cuvantul si credinta date noua "o data pentru totdeauna" (Iuda 3) sa nu te lasi miscat nici pentru o clipa de langa Soarele neprihanirii? 
    Daca da, iata ce ai de facut! Trebuie sa inveti sa te ridici si sa plutesti pe cer, departe de pamantul acesta trist, trebuie sa inveti sa salasluiesti printre stele, sa inveti sa taci ca ele, indurand totul, sa inveti sa luminezi la fel "si peste rai si peste buni" (Matei 5:45), sa inveti sa ramai la fel de rece ca ele cand e vorba de rau si in clocot ca soarele cand e vorba de bine, sa inveti sa astepti cu rabdare planul divin si sa-l implinesti cu credinciosie! Dar, in acelasi timp, trebuie sa inveti sa te cobori din cerul tau in fiecare zi si noapte pe razele bunatatii, simpatiei si iubirii fata de ceilalti si sa incalzesti inimile frante.  
     De fapt, trebuie sa inveti... sa-L iubesti pentru ca "cei ce-L iubesc sunt ca soarele, cand se arata in puterea lui." (Jud. 5:31)